Reflectând asupra Europei

 
 
 

Ce este inițiativa „ Reflectând asupra Europei”

O inițiativă a Comitetului European al Regiunilor care oferă cetățenilor un cadru în care să-și prezinte preocupările, gândurile și ideile cu privire la viitorul Europei.



Cum pot participa cetățenii la această nouă inițiativă?

Feedback-ul este esențial pentru contribuția CoR la inițiativa „Reflecții asupra Europei” și furnizează idei pentru continuarea procesului de reformă a UE. Inițiativa își propune o abordare la nivel local, obiectivul fiind acela de a asculta preocupările și propunerile cetățenilor cu privire la ceea ce ar trebui să fie UE și de a le transmite la Bruxelles.

În acest sens, Comitetul European al Regiunilor (CoR) este pregătit să sprijine organizarea de evenimente locale în întreaga Europă în 2017, în principal sub formă de „dezbateri cetățenești”, la inițiativa membrilor săi, a regiunilor, provinciilor, orașelor și asociațiilor lor naționale și în parteneriat cu alte instituții ale UE din statele membre. În plus, ar putea fi inițiate, de către parlamentele regionale sau consiliile locale, dezbateri politice pe tema „Reflectând asupra Europei”.

Concluziile acestor dezbateri sau eventualele declarații sau rezoluții adoptate ar putea contribui la avizul CoR pe tema „Reflecții asupra Europei: vocea autorităților locale și regionale în serviciul restabilirii încrederii în Uniunea Europeană”, care urmează să fie adoptat la sfârșitul anului 2017/începutul anului 2018, înainte de lansarea campaniei pentru alegerile europene din 2019.

Pentru informații suplimentare și pentru a vă împărtăși ideile și propunerile, vă rugăm să luați legătura cu noi! ​​

Dezbateri cetățenești „Reflectând asupra Europei”

​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​

Informaţii pe această temă
Organise your local event

 
Information

Audiovisual

Contact

Directorate for communication
Local events team
eulocal@cor.europa.eu
Twitter

More tweets

Events calendar

News

Unable to display this Web Part. To troubleshoot the problem, open this Web page in a Microsoft SharePoint Foundation-compatible HTML editor such as Microsoft SharePoint Designer. If the problem persists, contact your Web server administrator.


Correlation ID:f0d09567-b7df-4a44-94a3-223acf827b16