UE oferă tinerilor ocazia de a desfășura activități de voluntariat sau de a se angaja în proiecte legate de solidaritatea europeană

Corpul european de solidaritate oferă tinerilor europeni șansa de a afla, prin stagii foarte instructive, cât de importantă este solidaritatea, dar şi un ajutor extrem de util autorităților locale la faţa locului, fapt care face din acesta un câştig absolut pentru Europa, este de părere dl Markku Markkula, președintele Comitetului European al Regiunilor, care a inaugurat, miercuri, 12 aprilie, Forumul părților implicate în Corpul european de solidaritate.

 

Corpul european de solidaritate este o nouă inițiativă a Uniunii Europene pentru tinerii între 18 și 30 de ani, ce oferă șansa desfășurării de activități de voluntariat sau a implicării în proiecte care aduc beneficii comunităților și cetățenilor din întreaga Europă și care durează între două și douăsprezece luni. Crearea acestui corp, lansat oficial în decembrie 2016, a fost anunțată de președintele Comisiei Europene, dl Jean-Claude Juncker, în discursul său anual privind starea Uniunii Europene, din septembrie 2016. După ce se înregistrează online, participanții pot fi invitați să participe la o gamă largă de proiecte, de exemplu să ajute la prevenirea dezastrelor naturale sau să contribuie la lucrările de reconstrucție, în urma acestora, să ofere asistență în centrele pentru solicitanții de azil sau să se ocupe de diverse chestiuni sociale în cadrul comunităților. Până în prezent, peste 27 000 de tineri au aderat la această inițiativă.

 

Luând cuvântul alături de comisarii europeni Günther Oettinger și Tibor Navracsics cu prilejul inaugurării Forumului părților interesate, președintele Markkula a afirmat: „Tinerii Europei au un rol de jucat, nu numai în viitor, ci și în prezent. De aceea, Comitetul sprijină pe deplin inițiativa ce constă în instituirea Corpului european de solidaritate și salută faptul că zeci de mii de tineri s-au înscris în acesta de la momentul lansării lui, anul trecut. Ceea ce ne rămâne de făcut este să corelăm disponibilitățile participanților cu cele 100 000 de oportunități de voluntariat și de plasare a forței de muncă din regiunile și orașele Europei, asigurând, în același timp, alocarea unui sprijin și a unor fonduri adecvate din partea UE. Fiind Adunarea UE a orașelor și regiunilor, CoR îndeplinește, cu ajutorul celor 350 de membri ai săi, un rol activ în încurajarea și integrarea inițiativelor orientate către tineri. Cunoștințele noastre sunt la dispoziția lor”. Președintele Markkula a subliniat, de asemenea, că este esențial ca tinerii să capete competențe care corespund nevoilor de pe piața forței de muncă.

 

Pawel Grzybowski (PL-CRE), primarul orașului Rypin și raportor al Avizului CoR pe tema „Investiția în tinerii Europei și Corpul european de solidaritate”, care va fi adoptat în cadrul sesiunii plenare din 11 și 12 mai, a luat și el parte la Forumul părților interesate. „Această inițiativă reprezintă o soluție bazată pe comunitate la șomajul în rândul tinerilor, menită să facă din aceștia membri activi și utili ai societății, care îi ajută pe cei aflați la nevoie. Tinerii noștri trebuie sprijiniți în eforturile lor de a asigura un viitor mai bun Europei", a declarat dl Grzybowski. „Corpul european de solidaritate trebuie să aibă o puternică dimensiune teritorială, care să recunoască explicit rolul autorităților locale și regionale. Administrația locală și regională reprezintă principalul furnizor de servicii publice pe teren. Prin urmare, atunci când tinerii noștri vor oferi ajutor, prin intermediul Corpului de solidaritate, persoanelor fără adăpost sau vor contribui la rezolvarea problemelor de mediu ori la oferirea unui răspuns în caz de dezastru, acțiunile lor vor intra în domeniul nostru de competență, iar de acest aspect va trebui să se țină seama”.

 

Participarea organizațiilor societății civile este, de asemenea, crucială pentru succesul inițiativei. Luis Alvarado Martínez , președintele Forumului European de Tineret, a afirmat: „Corpul european de solidaritate constituie pentru UE o extraordinară oportunitate de a relansa proiectul european, mai ales în rândul tinerilor, permițându-le acestora să regăsească în practică valorile care ne reunesc pe toți în această construcție grandioasă. Cu toate acestea, prezenta inițiativă nu trebuie să afecteze în vreun fel miile de organizații de tineret care desfășoară de mai multe decenii activități de voluntariat pentru a schimba în bine Europa. Trebuie să onorăm eforturile remarcabile depuse în acest domeniu, în care programul Erasmus+ se dovedește de mare folos. Acesta este motivul pentru care Corpul de solidaritate va avea nevoie de resurse financiare suplimentare”.