Președintele Comitetului European al Regiunilor

​Apostolos Tzitzikostas


​​Dl Apostolos Tzitzikostas s-a născut la 2 septembrie 1978. A făcut studii în domeniul politicilor guvernamentale și relațiilor internaționale la Universitatea Georgetown (Washington DC). După absolvire, în 2000, și-a început cariera profesională în cadrul biroului președintelui Comisiei pentru afaceri externe a Congresului Statelor Unite. În 2002, a obținut o diplomă de master în politică publică și economie europeană la University College (Londra). După încheierea studiilor, și-a creat propria întreprindere în domeniul producției, prelucrării și standardizării produselor lactate, pe baza unor norme ecologice.

În 2007, a fost ales în Parlamentul Greciei, reprezentând partidul Nea Demokratia (PPE) în primul district din Salonic. În urma alegerilor regionale din noiembrie 2010, a fost ales viceguvernator al regiunii Macedonia Centrală și coordonator al zonei metropolitane Salonic. La alegerile regionale din mai 2014, a fost ales guvernator al regiunii Macedonia Centrală, iar la cele din mai 2019, a fost reconfirmat în această funcție. În noiembrie 2019, a fost ales președinte al Asociației Regiunilor din Grecia.​

Din 2015, este membru al Comitetului European al Regiunilor. În iulie 2017, a fost ales președinte al delegației elene și vicepreședinte al Comitetului European al Regiunilor. Vorbește fluent engleză și franceză, iar articolele sale sunt publicate în mod regulat în ziare și reviste din Grecia și din alte țări.

Ultimele știri
Discursuri
Echipa mea

Contact cu cabinetul Rue Belliard 101, 1040 Brussels, Belgium
default
Aurel Trandafir 
Head of Cabinet 
  +32 2 282 2094

  • strategy, coordination, management
  • President’s contact person for the CoR political membership
  • inter-institutional relations​ with the EU and with the member states 
  • CoP, Bureau and plenary sessions
  • democracy and the future of Europe​​
 
default
Dani Marcheva 
Policy Assistant 
  +32 2 282 2051

  • ​policy and logistical support to the HoC
  • coordination of Pres and HoC's agendas
  • organisation of Cabinet meetings
  • coordination of files, memos & briefings 
  • ​ad-hoc support to cabinet members​


 
default
Rita Muscat 
Administrative Assistant 
  +32 2 546 9594

  • ​​organization of President's agenda
  • administrative support for the President and the cabinet memb​ers
  • financial matters, missions
  • coordination of files, memos & briefings
  • ​ad-hoc support to cabinet members
 
default
to be determined 
Policy assistant 
 
default
Michele Cercone 
Deputy HoC & Spokesperson 

  • ​management of the President spokesperson’s service 
  • strategic communication and coordination
  • future of Europe: implementation and inter-institutional relations
  • annual state​​ of the EU’s regions & cities
  • r​elations with national and EU territorial associations and delegations
 
default
Filippo Terruso 
Principal Policy Advisor 

  • ​​management and support to the HoC for the CoP, Bureau and plenary sessions
  • constitutional affairs, subsidiarity, local democracy, devolution, future EU 
  • Council of Europe
  • integration of m​igrants
  • neighborhood, ext. affairs, enlargement
  • CORLEAP, ARLEM, decentralised coop.
  • EU-UK relations
 
default
Aris Matsikas 
Senior Political advisor  

  • ​​​political and communication advice to the President
  • relations with EU political movements
  • cross-border cooperation
  • migration
  • maritime and fisheries affairs
  • tourism

 
default
David French 
Policy Advisor 
  +32 2 282 2535

  • ​​environment
  • climate change, energy
  • sustainability
  • digitalisation​
  • transport, mobility
  • public health and consume​r protection​
 
default
Pauliina Makarainen 
Policy Advisor 

  • ​​innovation, research technology
  • education and culture
  • SMEs, entrepreneurship, employment
  • demographic challenges
  • gender balance
  • Education
  • youth policies
  • smart specialisation
  • ​​civil society

 
default
Pierluigi Boda 
Policy Advisor 

  • ​​EU budget (policy & institutional budget)
  • cohesion, CAP, CEF
  • Economic governance 
  • European Semester 
  • Public finances, public procurement
  • EFSI & financial instruments 
  • Competition
  • ​European Investment Bank
 
default
Theresa Seitz  
Trainee 

  • ​policy support to the cabinet members​
  • preparation of files
  • support writing briefings memos
  • support social media
  • research on selected topics

 
default
Ruben Félix da Silva 
Trainee 
  • ​policy support to the cabinet members
  • preparation o​f files
  • support writing ​briefings memos
  • support social media
  • research on selected topics​
 
Discursuri
Noutăți
Twitter