Vizitați alte instituții ale UE!  

Comitetul Economic şi Social European

Vizitați casa societății civile organizate pentru o discuție interactivă. Veți descoperi cele trei grupuri ale Comitetului – „Angajatori”, „Lucrători” și „Diversitate Europa”, care reprezintă interesele unor organizații profesionale, comunitare și de tineret, asociații ale femeilor, grupuri de consumatori și activiști în domeniul protecției mediului – și veți afla cum le sunt respectate drepturile în Uniunea Europeană.

Parlamentul European

Parlamentul European constituie miezul democrației din Uniunea Europeană, reprezentând peste 500 de milioane de cetățeni. Aflați mai multe despre Parlamentul European participând la un tur ghidat gratuit, în oricare dintre cele 24 de limbi oficiale ale Uniunii Europene.

Vizitați , unde au loc dezbaterile, explorați Parlamentarium – centrul pentru vizitatori (cu jocul său de roluri ) sau descoperiți Casa Istoriei Europene , pentru a afla cum lucrează Parlamentul European și care este impactul său asupra Europei și a întregii lumi.

Pentru informații privind mărimea grupurilor, orele de acces, condițiile de rezervare și restricțiile de vârstă, vizitați site-ul internet al Parlamentului dedicat vizitelor sau, pur și simplu, intrați la Stația Europa din Place du Luxembourg.

Consiliul European și Consiliul Uniunii Europene

Centrul pentru vizitatori vă oferă experiența unică de a păși în „Casa statelor membre". Vă veți putea testa cunoștințele în ceea ce privește rolul celor două instituții - Consiliul European și Consiliul Uniunii Europene - într-un mod dinamic și interactiv. Centrul pentru vizitatori este deschis de luni până vineri, între orele 10:30 și 16:00. Pentru informații suplimentare cu privire la modalitatea de a rezerva o vizită, faceți clic aici.    

Comisia Europeană

Centrul pentru vizitatori al Comisiei Europene primește grupuri de vizitatori (minimum 15), pentru prezentări și discuții despre rolul său de organ politic executiv al Uniunii Europene.

Vizitele trebuie rezervate cu cel puțin 10 săptămâni înainte și pot fi adaptate la cunoștințele și interesele grupurilor.

Informaţii pe această temă