Parteneriatul estic (CORLEAP)

Înființată de CoR în 2011, Conferința autorităților locale și regionale din Parteneriatul estic (CORLEAP) este forumul politic al autorităților locale și regionale din Uniunea Europeană și din țările din cadrul Parteneriatului estic.

© European Union

Pe această pagină

Este singura platformă a UE care oferă oportunitatea de a analiza contribuția orașelor și regiunilor la dezvoltarea Parteneriatului estic.

Care sunt țările implicate?

Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova și Ucraina.

Care este obiectivul CORLEAP?

CORLEAP își propune:

  • să coordoneze reprezentarea autorităților locale și regionale în cadrul Parteneriatului estic
  • să completeze și să sprijine eforturile instituțiilor UE și ale altor părți interesate participante la realizarea politicii europene de vecinătate
  • să răspândească conceptele care vor putea apropia țările partenere de UE și să încurajeze reforma internă, precum și consolidarea capacităților la nivel local și regional.

Cum funcționează?

CORLEAP funcționează ca o „platformă de cooperare teritorială". Asociațiile locale și regionale din țările partenere sunt puncte de contact pentru CORLEAP în țările lor, CoR fiind punctul natural de contact pentru instituțiile UE. Acest lucru permite CORLEAP să colecteze și să facă schimb de informații relevante pentru dimensiunea locală și regională a Parteneriatului estic.

Care este componența CORLEAP?

CORLEAP este alcătuită din 36 de politicieni regionali și locali: 18 membri ai CoR și 18 reprezentanți din cele șase țări partenere din est.

Fiecare țară parteneră din est deține trei locuri. Locurile deținute de UE sunt distribuite conform componenței politice a CoR, fiind împărțite între cele șase grupuri politice: Partidul Popular European (PPE), Partidul Socialiștilor Europeni (PSE), Renew Europe (RE), Alianța Europeană (AE), Grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (CRE) și Grupul Verzilor.

Între reuniunile anuale ale CORLEAP, Biroul acționează în calitate de organism de coordonare. Biroul este responsabil de coordonarea activității CORLEAP, monitorizând activitățile, rapoartele și rezoluțiile acesteia. Este alcătuit din șase membri din țările partenere și șase membri ai CoR, care reprezintă Uniunea Europeană.

Documente

Studii și publicații

Rapoarte