Despre premiu
Premiul recunoaște acțiunile și proiectele concrete puse în aplicare de grupările europene de cooperare teritorială (GECT) în comunitățile lor. Acesta demonstrează valoarea adăugată a acestor instrumente și le promovează ca exemple pentru alte grupări sau structuri similare.
GECT permit regiunilor și orașelor, asociațiilor sau oricărui alt organism public din diferite state membre să se reunească în cadrul unei entități juridice unice pentru a facilita și a promova cooperarea teritorială. Acestea joacă un rol important în stimularea creșterii economice și a creării de locuri de muncă, precum și a protecției mediului și a naturii. În plus, acestea promovează educația, incluziunea socială, patrimoniul cultural și cetățenia europeană, consolidând astfel coeziunea economică, socială și teritorială dincolo de frontiere.
Comitetul European al Regiunilor decernează o dată la doi ani premiul „Construirea unei Europe transfrontaliere” pentru GECT.
Cine își poate depune candidatura?
Grupările europene de cooperare teritorială (GECT) înființate, a căror creare a fost notificată Comitetului European al Regiunilor în conformitate cu Regulamentul privind GECT.