Adunarea autorităților locale și regionale din zona euromediteraneeană (ARLEM)

Adunarea autorităților locale și regionale din zona euromediteraneeană (ARLEM) este o adunare alcătuită din reprezentanți locali și regionali din UE și din țările sale partenere din zona Mediteranei.

©European Union

Pe această pagină

Inițiative

Despre ARLEM:

A fost înființată în 2010 de Comitetul European al Regiunilor (CoR), împreună cu asociațiile teritoriale active în acest domeniu, astfel încât reprezentanții aleși de pe cele trei țărmuri ale Mării Mediterane:

  • să se exprime în numele autorităților locale și regionale respective la nivel politic, inclusiv în relația cu UE și cu Uniunea pentru Mediterana (UpM);
  • să mențină dialogul politic și   
  • să promoveze cooperarea interregională.

Care sunt țările implicate?

Egipt, Turcia, Algeria, Maroc, Siria, Tunisia, Albania, Bosnia și Herțegovina, Israel, Iordania, Liban, Mauritania, Palestina, Monaco, Muntenegru și Macedonia de Nord. În plus, Libia participă în calitate de observator.

Care este obiectivul ARLEM?

ARLEM urmărește:

  • să ofere o dimensiune teritorială Uniunii pentru Mediterana;
  • să promoveze democrația locală, guvernanța pe mai multe niveluri și cooperarea descentralizată pe toate cele trei țărmuri ale Mării Mediterane;
  • să încurajeze dialogul nord-sud și sud-sud între autoritățile locale și regionale;
  • să promoveze schimbul de bune practici, de cunoștințe și de expertiză tehnică în domenii care țin de responsabilitatea autorităților locale și regionale;
  • să promoveze integrarea regională și coeziunea.

Cum funcționează ARLEM?

Din punct de vedere politic, ARLEM servește ca forum pentru dialog politic permanent și contribuie la activitățile consultative ale CoR prin rapoarte tematice. Totodată, ea reprezintă autoritățile locale și regionale în cadrul reuniunilor la nivel înalt ale Uniunii pentru Mediterana.

Prin activitatea sa, ARLEM creează sinergii cu partenerii săi, printre care Uniunea pentru Mediterana (Declarație de intenție semnată în 2013), asociații europene ale autorităților locale și regionale care sunt reprezentate în cadrul ARLEM, Congresul Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei (statut de observator), Adunarea Parlamentară a UpM (statut de observator), Fundația Europeană de Formare (Declarație de intenție semnată în 2013) și Comitetul Economic și Social European (statut de observator).
Adunarea îi reunește pe membrii ARLEM în cadrul sesiunii sale plenare anuale, cu ocazia căreia sunt adoptate rapoartele tematice, și în cadrul ședințelor comisiilor și ale Biroului. În plus, poate organiza ateliere sau conferințe specifice și poate aprofunda prin studii anumite aspecte specifice.     ​

Care este componența ARLEM?

ARLEM aduce laolaltă 84 de membri și 2 observatori din UE și din țările mediteraneene partenere. Membrii sunt reprezentanți ai regiunilor sau ai structurilor locale și dețin un mandat încredințat de o autoritate locală sau regională.

ARLEM este prezidată de doi copreședinți, care reprezintă în egală măsură partenerii mediteraneeni și UE. Copreședintele din partea grupului partenerilor mediteraneeni este confirmat de către acesta, prin consens, pentru o perioadă de doi ani și jumătate.

Biroul ARLEM definește strategia Adunării și gama de activități.
În cadrul Comisiei pentru dezvoltare teritorială durabilă, raportorii ARLEM elaborează rapoarte tematice cu privire la subiecte din următoarele domenii:

  • descentralizare;
  • dezvoltare urbană și rurală;
  • cooperare culturală;
  • societatea informațională;
  • migrație și integrare;
  • întreprinderi mici și mijlocii;
  • comerț;
  • dezvoltare durabilă;
  • gospodărirea apelor;
  • gestionarea deșeurilor;
  • energie, în special energia solară;
  • transporturi;
  • agricultură și turism
  • etc.

Galerie de imagini

Documente

Studies and Publications

Rapoarte