France
Magali ALTOUNIAN
Membru/Membră
Regional Councillor of the Region of Sud-Provence-Alpes-Côte d’Azur
Liderii locali și regionali din Uniunea Europeană și din țările partenere din vecinătatea estică a UE s-au reunit la Erevan la 27 octombrie pentru a identifica domeniile prioritare de cooperare în următorii cinci ani.
Ședința Conferinței autorităților locale și regionale din Parteneriatul estic (CORLEAP), care reunește membri ai Comitetului European al Regiunilor (CoR) și politicieni de la nivel local și regional din Ucraina, Moldova, Armenia, Azerbaidjan și Georgia, a identificat mediul, descentralizarea, consolidarea capacităților și combaterea dezinformării ca fiind printre domeniile-cheie în care autoritățile locale și regionale își aprofundează cooperarea. Selectarea priorităților reflectă agenda mai amplă de redresare, reziliență și reformă a Parteneriatului estic, care a fost instituit în 2009 pentru a extinde și a aprofunda relațiile dintre UE, statele sale membre și țările de la frontierele estice ale UE.
Reuniunea CORLEAP – la care nu au participat membri din Azerbaidjan – s-a axat imediat pe revizuirea de către UE a strategiei sale în regiunea Mării Negre, ca parte a unui pachet de răspunsuri politice ale UE la schimbările dinamicii geopolitice cauzate de războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei. Revizuirea are trei piloni: securitatea, creșterea economică și reziliența mediului. Dezbaterea din cadrul CORLEAP va contribui la elaborarea de către CoR a unui aviz privind Strategia pentru Marea Neagră.
A doua temă a fost o revizuire a situației actuale a descentralizării puterilor politice și fiscale în țările Parteneriatului estic.
Ședința a fost coprezidată de Magali Altounian (FR-Renew Europe), membru al Consiliului regional Sud-Provence-Alpi-Coasta de Azur și președinte al Comisiei pentru cetățenie, guvernanță, afaceri externe și instituționale (CIVEX) a CoR, și de Varsham Sargsyan, primarul orașului Armavir. Orașul natal al dnei Altounian, Nisa, este un oraș-soră al Erevanului, gazda reuniunii.
Reuniunea CORLEAP a avut loc în ajunul reuniunii anuale a Adunării Parlamentare EuroNest, care reunește reprezentanți ai Parlamentului European și ai parlamentelor naționale din Ucraina, Moldova, Georgia, Armenia și Azerbaidjan. Copreședintele Adunării Parlamentare EuroNest, deputatul în Parlamentul European Sergey Lagodinsky (DE-Verzi-ALE), s-a adresat reuniunii anuale a CORLEAP, în timp ce un membru al CORLEAP – Csaba Borboly (RO-PPE), vicepreședinte al Consiliului Județean Harghita – a luat cuvântul la 29 octombrie în cadrul sesiunii plenare EuroNest din cadrul Adunării Naționale a Republicii Armenia. CORLEAP are statut de observator în cadrul EuroNest.
Citată:
Magali Altounian,membru al Consiliului regional Sud-Provence-Alpes-Côte d'Azur și președinte al Comisiei pentru cetățenie, guvernanță, afaceri externe și instituționale (CIVEX)a CoR: „Parteneriatulestic rămâne o chestiune strategică pentru Uniunea Europeană. În contextul agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, este mai esențial ca niciodată să se mențină stabilitatea, reziliența și cooperarea pe continentul nostru. Mai mult ca oricând, dialogul, solidaritatea și cooperarea între teritoriile noastre sunt cheile unui spațiu european de pace și prosperitate comună.”
Mai multe informații:
France
Membru/Membră
Regional Councillor of the Region of Sud-Provence-Alpes-Côte d’Azur
Romania
Membru/Membră
Vice-president of the Harghita County Council